Puteţi învinge depresia cu ajutorul hipnozei

Înlocuiţi depresia printr-un ciclu de “sănătate/bunăstare”

 

Hipnoterapia abordează depresia în manieră globală:

Acasă, practica relaxării şi a autohipnozei vă permite să luaţi distanţă faţă de problemele cotidiene şi permite organismului să producă mai multă serotonină şi endorfine, oferindu-vă instantaneu o stare de bine.

Ciclul negativ al depresiei

Tulburarea depresivă este o problemă care ne afectează atât corpul, cât şi sufletul şi mintea. Ea poate ne schimba apetitul sau somnul, rezistenţa la oboseala fizică, ceea ce simţim în legătură cu noi înşine, sau modul în care gândim despre noi, lume sau viitor. Astfel, depresia ne face să vedem totul mult mai negru decât este în realitate. Când suntem deprimaţi vedem mai multe pericole şi eşecuri decât succese sau reuşite, ne amintim doar lucrurile negative din trecutul nostru şi nu mai suntem atenţi la ceea ce poate fi pozitiv sau bun în viaţa noastră.

Majoritatea celor care sunt deprimaţi se simt şi lipsiţi de energie şi au dificultăţi de concentrare. Ca urmare ei au poate mai multe eşecuri sau dificultăţi, dar asta este din cauza depresiei şi nu pentru că ei cu adevărat nu ar fi în stare să facă lucrurile respective. Pentru unii, starea de tristeţe sau de lipsă de chef care apare la cei mai mulţi, este înlocuită de o stare de iritabilitate sau epuizare. Acestea pot afecta relaţiile cu cei din jur, provocând mai multe conflicte sau certuri, iar asta face ca persoana respectivă să fie şi mai depresivă.

De multe ori pot apărea însă şi alte reacţii precum: crize de furie, plâns facil, indiferenţă sau nepăsare, evitarea contactului cu alte persoane, sentimentul lipsei de speranţă sau de lipsă de sens. Simptomele pot varia de la o persoană la alta, dar dacă vă simţiţi “la pământ” mai mult de 2 săptămâni şi ele afectează viaţa d-voastră zilnică, atunci aţi putea avea un risc crescut pentru depresie. Iar depresia explică de ce viaţa dumneavoastră s-a schimbat şi nu faptul că ceva nu este în regulă cu dumneavoastră.

Depresia implică întotdeauna un ciclu negativ: gândurile negative trezesc emoţii negative (tristeţe, furie etc.).

Această excitaţie emoţională negativă creşte producţia de hormoni de stres, iar excesul de stres slăbeşte sistemul imunitar. Această vulnerabilitate dă naştere unei stări de sănătate precară, cu repercusiuni asupra capacităţii noastre de a gândi clar.

Una dintre funcţiile viselor este cea de a “re-exprima” trăirile din timpul zilei care nu au fost în totalitate rezolvate. Cu cât avem mai multă excitaţie emoţională, cu atât avem mai mare nevoie de somnul paradoxal (vise) pentru a ne exprima emoţiile.

Persoanele depresive au nevoie de mai mult somn decât ceilalţi şi au adesea vise vii, deranjante şi obositoare. În timpul acestor vise, scade producţia de serotonină, “hormonul fericirii”, cel care reglează dispoziţia şi controlează motivaţia, în timp ce creşte producţia de hormoni ai stresului.

Această combinaţie dintre excitaţia emoţională negativă, dimunarea serotoninei şi stresul crescut, face ca o persoană deprimată să se trezească adeseori epuizată. Sentimentul epuizării şi lipsa de motivaţie creează gânduri negative, iar ciclul depresiv este complet.

Depresia şi restructurarea cognitivă

Terapia cognitivă reprezintă o formă particulară de terapie, creată la începutul anilor 60 de către psihiatrul american Aaron Beck. Conform teoriei sale, depresia este rezultatul unor evenimente negative, neplăcute sau stresante din timpul copilăriei sau al adolescenţei. În urma acestora s-au format, în mod inconştient, anumite convingeri despre sine, lume sau viaţă, ca nişte concluzii la experienţele trăite. Aceste convingeri sunt cel mai adesea inconştiente şi sunt luate ca atare, fără a fi puse sub semnul întrebării de către noi. Ele fac parte din filosofia noastră de viaţă, din modul nostru de a percepe şi de a înţelege ceea ce ni se întâmplă sau ceea ce facem.

Aceste convingeri, care poate au fost adevărate în timpul copilăriei, cel mai adesea sunt însă neadevărate pe parcursul vieţii. Din păcate, întrucât nu am fost învăţaţi de către părinţi sau de către societate să reflectăm asupra lor, aceste convingeri nu sunt puse niciodată sub semnul întrebării.  

Atunci când în viaţă apar anumite evenimente negative, aceste convingeri reapar sau devin şi mai puternice. Ele conduc la apariţia unor gânduri negative numite gânduri automate negative. Acestea vor provoca la rândul lor emoţii negative sau disfuncţionale şi comportamente negative sau disfuncţionale.